Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul cu Sportul Studențesc, că el și jucătorii săi au fost „niște măscărici” și au primit două goluri „de cascadorii râsului”.
„Am pierdut trei puncte foarte mari. Ne așteptam la un meci foarte greu, dar când ne făceam meciul ușor am luat două goluri de cascadorii râsului. În loc să ne liniștim în privința retrogradării, am pierdut și este foarte greu să ștergem această înfrângere, pentru că vor veni Steaua, Vaslui și Cluj la noi. Am fost niște măscărici astăzi. Inclusiv eu, pentru că suntem cu toții vinovați”, a spus Grigoraș.
Formația Sportul Studențesc a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, înregistrând astfel a cincea victorie din acest sezon.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Tiberiu Bălan ’69, ’81. Pentru Pandurii a înscris Vranjes, în minutul 11.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER